2025 se încheie cu 9,7% inflație: energia și serviciile ne-au costat cel mai mult

România deschide 2026 cu o inflație care nu mai poate fi tratată ca o simplă „abatere” statistică. La final de 2025, rata anuală a inflației a fost de 9,7%: o scădere infimă față de luna precedentă, suficientă cât să arate o încetinire pe margini, insuficientă cât să schimbe tabloul de fond. Scumpirile nu s-au evaporat, ci s-au repoziționat: în utilități, în servicii și, inevitabil, în coșul zilnic.

În decembrie, creșterea lunară a prețurilor a fost de 0,22% – semnalul „tehnic” că ritmul s-a domolit. Doar că această liniștire de final de an nu anulează faptul esențial: România bifează încă un an cu inflație mult peste ținta BNR, iar problema nu mai este doar nivelul, ci compoziția. Părțile cele mai dureroase ale scumpirii stau în cheltuieli recurente, nu în produse pe care le poți amâna.

Unde se strânge cleștele: servicii, nealimentare, alimente

Dacă cifra totală (9,7%) e „titlul” poveștii, detaliile pe componente sunt conținutul ei real. În decembrie 2025 față de decembrie 2024, serviciile au crescut cu 11%. Mărfurile nealimentare au urcat cu 10,48%. Alimentele au avansat cu 7,75%. În termeni practici, scumpirea s-a mutat acolo unde consumatorul plătește des: transport, întreținere, reparații, chirii, abonamente, diverse servicii cotidiene.

Serviciile au o particularitate incomodă: comprimă în preț salarii, utilități, chirii și costuri logistice. Când acest segment conduce inflația, ieșirea din presiune devine mai grea. Reducerile punctuale la unele bunuri nu mai schimbă senzația generală, pentru că „costul de funcționare” al vieții de zi cu zi crește.

În paralel, alimentele rămân barometrul social, chiar dacă procentul anual este mai mic decât la servicii. Gospodăriile judecă inflația la raft, nu în comunicate. O scumpire la produse uzuale poate cântări în percepție mai mult decât o variație de câteva zecimi la rata totală. Prețul cafelei, de exemplu, a devenit un reper simbolic al scumpirilor cotidiene, tocmai pentru că atinge un obicei repetat zilnic.

Energia electrică: șocul care se vede în factură și se simte peste tot

Punctul cel mai abrupt din tablou rămâne electricitatea: +60,91% în ritm anual în decembrie. Când energia electrică are o asemenea variație, efectul nu se limitează la factura casnică. Electricitatea intră în aproape orice lanț economic: producție, depozitare, transport, retail, servicii. Scumpirea se propagă, iar prețurile „din spate” ajung, în timp, în prețurile „din față”.

De aici vine senzația de inflație în valuri. Utilitățile împing costurile firmelor. Costurile firmelor împing prețurile serviciilor. Serviciile, odată scumpite, schimbă bugetele gospodăriilor și reduc toleranța pentru alte creșteri. Într-o economie în care consumul intern are un rol important, acest mecanism se transformă într-o frână discretă.

Ce se întâmplă în gospodării: ajustări mici, dar continue

Inflația ridicată nu impune mereu decizii dramatice; impune, mai des, decizii repetate. Reducerea unor cheltuieli. Trecerea la variante mai ieftine. Amânarea cumpărăturilor mari. Prioritizarea strictului necesar. În aparență sunt gesturi minore. În sumă, schimbă comportamentul de consum și cresc presiunea psihologică: sentimentul că bugetul „nu mai ține” la fel de bine de la o lună la alta.

Când serviciile urcă cu 11% într-un an, presiunea lovește și în zone pe care oamenii le taie cu greu: sănătate, reparații, transport, chirii. Când electricitatea sare cu peste 60%, discuția nu mai este despre confort, ci despre gestionarea riscului de restanțe și despre comprimarea altor cheltuieli ca să rămână loc pentru facturi.

Companiile și statul: costuri în creștere, cerere mai prudentă

Pentru companii, inflația de aproape 10% anual este un test de echilibru. Costurile cresc pe mai multe fronturi – energie, logistică, inputuri, salarii – în timp ce cererea devine mai atentă la preț. Transferul integral în preț poate tăia vânzările. Absorbția costurilor poate tăia marjele și investițiile. În multe sectoare, perioada devine una de optimizări și de repoziționare: pachete mai mici, servicii ajustate, promoții mai agresive, renegocieri cu furnizorii.

Statul intră în aceeași logică a presiunii. Indexările și cheltuielile publice se scumpesc într-o economie cu prețuri mai mari. Veniturile bugetare pot crește nominal, însă costurile cresc simultan, iar spațiul real de manevră se îngustează. În astfel de ani, fiecare decizie fiscală sau administrativă se vede rapid în prețuri și în tensiunea socială.

Semnalul pentru 2026: scăderea lentă nu e un final fericit

Scăderea de la 9,8% la 9,7% nu este o victorie, ci o respirație scurtă. Ritmul lunar modest din decembrie arată că inflația poate încetini, însă nivelul anual rămâne suficient de ridicat pentru ca prudența să domine deciziile de politică monetară și de business. Cu alte cuvinte, spațiul pentru relaxare rapidă a dobânzilor nu este garantat doar pentru că o lună a arătat mai bine.

2026 se deschide cu două direcții posibile. Un scenariu mai favorabil presupune stabilizare în energie și o temperare graduală a serviciilor, astfel încât inflația să coboare mai vizibil pe parcursul anului. Un scenariu prudent pornește de la riscuri clare: volatilitate la utilități, presiuni salariale care se transferă în servicii, modificări administrative sau fiscale care pot reaprinde scumpirile.

Concluzia de final de 2025 este simplă și incomodă: România nu are doar o inflație mare, ci una „lipită” de cheltuielile recurente. Acolo se câștigă sau se pierde bătălia din 2026.