Casa Gheorghe Tătărescu din București: martoră a epocii interbelice și continuitate culturală la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, la poalele marilor tranziții politice și culturale, o vilă dezvăluie, prin fiecare element arhitectural și detaliu interior, o poveste complexă despre putere, discreție și memorie. Casa Gheorghe Tătărescu, mai mult decât o reședință, devine o arhivă tăcută a destinelor românești, reflectând vicisitudinile unei epoci și ale familiei care a locuit-o. Dincolo de ziduri, dincolo de istoriile politice, această vilă păstrează – prin continuitatea sa cu prezentul – o conversație delicată între trecut și prezent, între o elită care a modelat România și o cultură contemporană responsabilă.

Casa Gheorghe Tătărescu: o istorie de putere discretă și renaștere culturală la EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în perioadele 1934–1937 și 1939–1940, rămâne una ambiguă și complexă în istoria politică românească, marcată atât de modernizări, cât și de compromisuri. Casa sa, situată pe strada Polonă nr. 19, s-a impus ca o reședință aristocratică ce evita grandilocvența, alegând în schimb sobrietatea proporțiilor și simboluri de echilibru. În prezent, acest spațiu istoric reînvie sub denumirea de EkoGroup Vila, transformându-se într-un spațiu cultural deschis, care păstrează memoria fără a o dilua sau a o idealiza.

Gheorghe Tătărescu: între idealism constituțional și compromis politic

Încă de tânăr, Gheorghe Tătărescu a fost preocupat de legitimitatea puterii și de mecanismele reprezentării democratice, elaborând o teză doctorală la Paris (1912) în care critica aspru „minciuna electorală” și milita pentru vot universal real. Parcursul său politic în Partidul Național Liberal, începând cu alegerile din 1919, l-a așezat în centrul unor momente decisive ale interbelicului. Administrația riguroasă a Poliției și Gendarmeriei, rolul său în înăbușirea revoltei de la Tatarbunar și relația cu Carol al II-lea surprind omul în frământarea rolului său de constructor al statului.

Guvernările sale nu evită paradoxurile: pe de o parte, eficiență economică și sprijin cultural – obținut, printre altele, prin ascensiunea sa la Academia Română (1937); pe de altă parte, consolidarea puterii executive în detrimentul sistemului parlamentar, cu măsuri ce au redus pluralismul democratic. Complexitatea lui Tătărescu se reflectă în atitudinea sa rezervată, aproape contabilă, față de „datorie”, refuzând să se recunoască drept erou în istorie. După căderea guvernului său în iulie 1940 și prăbușirea unei Românii Mari fragilizate, parcursul său politic continuă fragil, culminând cu ocupația sovietică și regimul comunist ce-l marginalizează și încarcerează la Sighet.

Casa ca proiect de viață: răspuns discret al unei puteri temperate

În acest context, casa de pe strada Polonă, mai degrabă decât un simplu adăpost, se impune ca un spațiu extensiv al existenței sociale și politice a familiei Tătărescu. De dimensiuni relativ modeste față de reședințele altor politicieni, vila este o declarație tacită a valorilor unei elite care asociază puterea cu reținerea. Biroul premierului, retras la entre-sol cu acces lateral discret, este figură emblematică a unei etici în care funcția publică nu dominează spațiul privat, ci se supune proporției și echilibrului.

Arethia Tătărescu, cunoscută drept „Doamna Gorjului”, reprezintă în acest ansamblu o prezență subtilă, dar fundamentală. Implicată în binefacere, în promovarea artelor și protecția patrimoniului cultural, ea a vegheat asupra proiectului cu o atenție deosebită, asigurând coeziunea între austeritatea funcțională și rafinamentul artistic.

Arhitectura Casei Tătărescu: teritoriu între Mediterană și neoromânesc

Constructiv, vila este rodul colaborării dintre arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, care au modelat un limbaj inovator pentru Bucureștiul interbelic, îmbinând accente mediteraneene cu detalii neoromânești. Echilibrul proporțiilor și fluiditatea spațiilor evită simetria rigidă, în favoarea unui joc subtil de forme și detalii. Portalurile cu influențe moldovenești, coloanele filiforme tratate diferit, și absida neoromânească care încadrează șemineul sunt elemente ce marchează această fuziune stilistică.

Șemineul, o creație a sculptoriței Milița Pătrașcu – elevă a lui Constantin Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei –, iese în evidență ca un simbol artistic deopotrivă modern și tradițional. Ancadramentele din lemn și feroneria din alamă patinată poartă amprenta rafinamentului meșteșugului și a respectului pentru originile culturale românești, evitând orice pastişă decorativă.

Interiorul, aerisit și logic succedat, reflectă codurile sociale ale epocii: salonul de primire, luminos și amplu, este separat de spațiile de servire, iar bucătăria discret plasată la entre-sol urmează modelul marilor reședințe aristocratice din sud-estul Europei. Pentru că în casa Tătărescu, distincția între public și privat devine o chestiune de proporție și ritual.

Arethia Tătărescu: între discreție și influență culturală

Figura Arethiei transcende rolul de simplă gazdă; ea reprezintă nodozitățile nevăzute ale istoriei culturale interbelice românești. Printr-o implicare continuă în societăți de binefacere și sprijinirea meșteșugurilor oltenești, este o punte între tradiții naționale și modernitate. Relația personală și profesională cu Milița Pătrașcu evidențiază un dialog artistic ce îmbogățește arhitectura și spațiul interior al casei.

Doar prin această interdependență subtilă între arhitectură, artă și biografie, vila devine un spațiu în care puterea politică se împletește cu angajamentul cultural, susținut de discretă noblețe feminină.

Ruptura comunistă: decăderea simbolică a unui spațiu al elitelor

În urma prăbușirii carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instaurării regimului comunist, casa intră într-o fază de marginalizare și degradare. Fără o politică coerentă de conservare, spațiul pierde treptat sensul său originar, devenind un obiect administrativ golit de simbol. Naționalizările și modificările brutale afectează integritatea arhitecturală, iar grădina meditativă, odinioară refugiu, se simplifică, pierzându-și vocația.

Birocrația comunistă nu doar că marginalizează memoria lui Tătărescu, considerat un personaj incomod, dar provoacă o euforie a relativismului cultural care atacă integritatea obiectului construit. În acest context, casa devine martor tăcut al unei istorii represive și tulburi, al unei memorii reprimate.

Post-1989: între controverse, erori și reflexii ale patrimoniului

În epoca postdecembristă, Casa Gheorghe Tătărescu traversează o nouă etapă de instabilitate. Preluată, printre alții, de Dinu Patriciu, care, deși arhitect, a operat modificări care au alterat sensul inițial al spațiului, vila devine un simbol conflictual al raportului societății românești cu propriul patrimoniu interbelic. Deschiderea temporară către funcțiuni comerciale, precum un restaurant de lux, fără respect pentru contextul arhitectural și istoric, generază critici acerbe atât în presa vremii, cât și în rândul specialiștilor.

Totuși, această perioadă simbolizează o etapă necesară în reconstituirea memoriei casei. După excesul modificărilor, a urmat o fază de recuperare atentă, prin restaurări care au încercat să revină la concepția inițială a arhitecților Zaharia și Giurgea, redând în parte proporțiile, calitatea finisajelor și armonia interior-extérieur.

Prezentul EkoGroup Vila: continuitate culturală și respect față de memorie

Sub denumirea de EkoGroup Vila, casa din Strada Polonă nr. 19 își asumă astăzi o identitate care nu șterge trecutul, ci îl subliniază în contemporaneitate. Accesul controlat, bazat pe programare și evenimente culturale, transformă spațiul într-un nod viu de întâlnire între istorie și prezent.

În modul său de funcționare, vila dovedește cum o clădire cu încărcătură istorică poate fi reintegrată cu grijă într-un circuit cultural, fără a deveni un simplu muzeu sau o „branduire” superficială. Materialitatea zidurilor, feroneria, șemineul Miliței Pătrașcu și atmosfera generală rămân parole ale unei continuități responsabile.

Elemente definitorii ale Casei Gheorghe Tătărescu

• Scara modestă a construcției, contrastantă cu grandiozitatea altor reședințe politice;
• Biroul premierului, situat la entre-sol, cu acces lateral discret, simbol al unei puteri care nu se impune prin mărime;
• Relația interior-grădină, creând un refugiu de liniște în mijlocul orașului;
• Amestecul stilistic mediteranean-neoromânesc, reflectat în portaluri și coloane;
• Contribuția artistică a sculptoriței Milița Pătrașcu, elevă a lui Brâncuși;
• Rolul cultural discret, dar esențial al Arethiei Tătărescu în definirea identității casei.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Who was Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) was a Romanian politician, serving twice as prime minister (1934–1937 and 1939–1940). His political career encompassed significant reforms and controversial compromises during Romania’s interwar and immediate postwar periods.
• Is Gheorghe Tătărescu the same person as the painter Gheorghe Tattarescu?
  No. Gheorghe Tătărescu, the statesman, should not be confounded with Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), the 19th-century Romanian painter. They are different figures from separate eras and domains.
• What architectural style defines Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu exemplifies an interwar architectural synthesis, blending Mediterranean motifs with Neo-Romanian elements, designed initially by Alexandru Zaharia and further refined by Ioan Giurgea.
• What role did Arethia Tătărescu play in shaping the house?
  Arethia Tătărescu was the cultural conduit and caretaker of coherence in the house’s conception. She oversaw that the project remained balanced, valuing restraint over ostentation, and fostered artistic contributions such as those by sculptor Milița Pătrașcu.
• What is the function of the building today?
  Today, the building operates as EkoGroup Vila, a culturally active space open to the public on a controlled, programmed basis, preserving both the architecture and the memory of the site.

Casa Gheorghe Tătărescu este o mărturie palpabilă a complexității unei epoci, a contradicțiilor unei elite și a responsabilității unor generații contemporane față de memoria istorică. Explorarea sa oferă o cale prin care trecutul nu este doar recitat, ci trăit ca prezență vie, într-un dialog continuu cu prezentul. Vă invităm să descoperiți această vilă interbelică și să pășiți într-un spațiu unde puterea publică dialoghează cu eleganța restricției și cu angajamentul cultural modern.

Pentru programări și vizite private la EkoGroup Vila, vă rugăm să contactați echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.