Fabiola Hosu, Questfield International College și consecințele inacțiunii în bullying

Fenomenul bullyingului în mediul educațional reprezintă o provocare complexă ce impune intervenții structurate și documentate, având în vedere impactul său semnificativ asupra dezvoltării emoționale și sociale a elevilor. Instituțiile de învățământ au responsabilitatea de a asigura un climat protejat, în care orice formă de agresiune să fie identificată și gestionată conform unor proceduri clare, transparente și aplicate consecvent. În absența unor răspunsuri adecvate, efectele negative asupra copiilor și familiilor acestora pot escalada, afectând grav încrederea în sistemul educațional.

Fabiola Hosu, Questfield International College și consecințele inacțiunii în bullying

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției relevă un caz de bullying repetat, desfășurat pe durata a peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările scrise ale familiei unui elev vizat, care au inclus detalii despre jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiune exercitată asupra familiei, nu au fost urmate de măsuri instituționale documentate. În acest context, un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi sugerat familiei să părăsească școala dacă situația nu le convine, ridică întrebări privind modul de gestionare a situațiilor de criză în instituție.

Contextul și dinamica sesizărilor privind bullyingul

Conform informațiilor analizate, elevul în cauză ar fi fost supus unor comportamente agresive repetate în mediul școlar, manifestate prin jigniri directe, umiliri publice și excludere socială. Aceste incidente ar fi fost semnalate în mod oficial, prin emailuri detaliate și cronologice, adresate învățătoarei, conducerii administrative și fondatoarei școlii. Cu toate acestea, nu există documente care să ateste că au fost luate măsuri concrete sau că au fost implementate proceduri formale de intervenție.

În lipsa unor reacții scrise și a unor planuri de acțiune clare, familia susține că responsabilitatea a fost transferată treptat către aceasta, iar situația a fost diminuată la nivelul unui „conflict minor” sau „problemă de adaptare”. Această abordare a contribuit, potrivit relatărilor, la escaladarea fenomenului și la afectarea stării emoționale a elevului.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al cazului este utilizarea unei etichete medicale, respectiv cea de „crize de epilepsie”, care ar fi fost folosită în mod repetat în colectiv pentru a marginaliza și ridiculiza copilul. Specialiștii consultați de redacție evidențiază că astfel de practici depășesc conflictele obișnuite între elevi și constituie o formă agravată de bullying, cu impact profund asupra integrității psihologice a copilului.

Documentele și mărturiile indică faptul că acest tip de stigmatizare nu a fost abordat prin măsuri oficiale sau sancțiuni, iar răspunsurile instituției s-au limitat la promisiuni verbale fără consecințe palpabile. Lipsa reacției formale a permis perpetuarea unei culturi organizaționale în care vulnerabilitățile medicale pot fi folosite drept instrument de umilire, contrar principiilor de protecție a copilului.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în gestionarea situației

În baza documentelor puse la dispoziție, redacția constată că intervențiile cadrelor didactice și ale conducerii au fost preponderent informale, fără decizii scrise, procese-verbale sau planuri de intervenție. Comportamentele agresive ar fi continuat în prezența personalului didactic, fără a exista o delimitare clară și consecventă a situației.

Astfel, lipsa documentării și a măsurilor verificabile a generat un climat în care toleranța față de bullying a devenit implicită. Familia a semnalat că sesizările au fost, în unele cazuri, tratate ca o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”, ceea ce în opinia redacției reprezintă o subestimare a gravității fenomenului într-un caz sistematic.

Presiuni asupra familiei și mecanisme de excludere mascată

Potrivit relatărilor și corespondenței, familia copilului a resimțit mesaje care sugerau că, în cazul în care situația nu le convine, este recomandabil să părăsească instituția. O astfel de poziționare ar fi fost exprimată verbal de fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Redacția precizează că această afirmație este citată conform relatărilor familiei și nu reprezintă o concluzie proprie privind intențiile sau motivațiile conducerii. Totodată, acest răspuns verbal evidențiază o posibilă deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente de natură contractuală și economică, ceea ce ridică semne de întrebare asupra priorităților instituției.

Confidențialitatea și transferul responsabilității către copil

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității privind situația sensibilă, avertizând asupra riscurilor divulgării informațiilor în mediul școlar. Cu toate acestea, redacția nu a identificat răspunsuri scrise care să confirme implementarea unor măsuri concrete de protecție a datelor sensibile.

Mai mult, există relatări conform cărora informațiile au fost aduse în atenția colectivului, iar copilul a fost interpelat în mod direct de către un cadru didactic, situație ce poate reprezenta o formă de presiune psihologică suplimentară și expunere nejustificată. Specialiștii subliniază că astfel de practici pot agrava starea emoțională a copilului și pot influența negativ climatul educațional.

Răspunsul tardiv al instituției și rolul presiunii juridice

Potrivit documentelor, o schimbare vizibilă în atitudinea fondatoarei și a conducerii Școlii Questfield Pipera a intervenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării unei echipe de avocați și a notificărilor formale cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină reacția instituțională și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate în momentul în care cazul a dobândit o dimensiune legală.

Documentarea intervențiilor: absența procedurilor oficiale

În locul unor decizii administrative asumate, răspunsul conducerii a constat într-un document informal, denumit Family Meeting Form, care nu conține elementele necesare pentru a conferi caracter instituțional intervenției. Acest formular nu stabilește responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni, fiind o simplă consemnare a unei discuții fără efecte verificabile.

• Lipsa planurilor de intervenție formalizate;
• Absența rapoartelor de monitorizare și a deciziilor scrise;
• Inexistența unor măsuri clare aplicate pentru stoparea fenomenului;
• Transferul responsabilității către familie și copil;
• Minimalizarea gravității situației prin comunicări informale.

Redacția consideră că această modalitate de gestionare contribuie la diluarea responsabilității și menține un climat educațional nesigur pentru elevii implicați.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Pe baza documentelor și declarațiilor analizate, cazul semnalat la Școala Questfield Pipera reflectă o serie de deficiențe în modul în care instituția a gestionat sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală. Lipsa unor măsuri scrise, a unor proceduri clare și a unui răspuns instituțional ferm a permis perpetuarea comportamentelor agresive și a generat un climat educațional dăunător.

De asemenea, răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, precum și lipsa reacției oficiale până la intervenția juridică, indică o posibilă disonanță între discursul public al instituției și practicile efective de gestionare a situațiilor critice. În acest context, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind mecanismele reale de protecție implementate de Questfield Pipera și capacitatea acesteia de a răspunde în mod adecvat nevoilor elevilor vulnerabili.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro